20 noiembrie 1985
Draga jurnalule,
Chiar acum am avut un vis care ma face sa cred ca n-am sa mai dorm in noaptea asta.
Eram intr-o camera. Era goala, si asta, ma facea sa ma simt vinovata. Ma gandeam ca din princina mea nu se afla nimic intre cei patru pereti cenusii. Ma ghemuisem intr-un colt si ma uitam la o pata din celalalt capat al camerei; stiam ca acolo o sa apara ceva.
Dupa cateva clipe, a inceput sa mi se faca frig. Mi s-a parut ca am zarit o miscare, dar a disparut imediat. Apoi m-am uitat in alta parte; incercam sa gasesc usa care ducea in incaperea de alaturi, sa vad daca mobila era acolo. Ceva ma facea sa ma simt foarte rau si voiam sa stiu ce anume, sa alung sentimental asta de… vinovatie. Cred ca asa ma simteam. Vinovata.
M-am uitat iar in camera si, in capatul celalalt, aparuse un sobolan mare. Stiam, in vis, ca o sa vina la mine si o sa vrea sa ma muste de picior. Mi s-a facut foarte frica. Vedeam cum se apropia tot mai mult si incercam sa ma gandesc cum sa-l opresc, sau unde sa fug, dar nu aveam unde, si nu puteam face nimic!
Stiu ca poate sa ti se para ciudat, dar pentru mine era infiorator. Stateam nemiscata, cu picioarele stranse sub mine, ca sobolanul sa nu ajunga la ele. Ma gandeam intruna ce groaznic va fi cand o sa-mi apuce glezna cu falcile si o sa ma muste pana cand o sa-mi desparta piciorul de laba. Nu voiam sa simt durerea, nu voiam ca sobolanul sa se apropie. Pleaca de aici! Ma gandeam intruna ce durere mare va fi… Si asa, in vis, pentru ca stiam c nu-mi voia decat piciorul, mi l-am muscat singura.
Cand m-am trezit, abia rasuflam de spaima! Mai vad si acum sobolanul; cred ca ma urmarea pentru ca era ceva rau cu camera aceea, sau ca pedeapsa pentru ceva ce facusem. Dar mi-era atat de frica de coltii sobloanului si de durere, incat m-am hotarat sa ma pedepsesc singura. Sa-mi provoc eu durerea, inaintea lui. Nu stiam de ce vrea sa ma muste, dar stiam ca trebuia sa i-o iau inainte, daca nu voiam s-o faca el.
Nu-mi place deloc visul asta. Te rog, jurnalule, nu ma judeca asa cum ar face-o cineva caruia i l-as povesti. Sper sa nu mai am vreodata asemenea vis. Nu vreau sa stiu ce inseamna; nici sa mi-l amintesc nu vreau. Am sa ma mai gandesc maine, pe lumina; vezi lucrurile mai bine dupa ce s-au petrecut. Ma innebuneste gandul ca nu pot sa i-l povestesc mamei. Ma tem sa nu rada si apoi sa-l istoriseasca tuturor sis a ma faca de rusine. Mi-e atat de teama sa nu rada lumea de mine… Am sa incerc sa seman mai mult cu Donna. Am sa fiu buna si am sa fac tot ce trebuie. Asa, n-o sa mai fie nimic de aflat si n-o sa mai aiba nimeni motiv sa rada de mine. Nimeni n-o sa poata spune c-am facut ceva rau.
Sunt sigura ca visul a pornit de la ceea ce am facut in padure cu Donna si baietii. Nu pot sa judec destul de limpede daca placerea de atunci merita o asemenea pedeapsa. Noptile astea sunt provocate de ceva anume. Am sa ma straduiesc sa fiu buna. N-am sa mai fac niciodata lucruri pe care le fac doar fetele mai mari. N-am sa las pe nimeni sa-mi faca rau, asa cum am visat. Mai degraba am sa ma ranesc eu insami. Imi cunosc locurile cele mai sensibile. De-acum incolo, am sa-mi fac rau singura, numai sa inceteze odata visele astea!
Ce mult as vrea sa pot vorbi cu mama…
Laura
16 decembrie 1985
Draga jurnalule,
Nu stiu daca am sa mai scriu multa vreme. Acum am avut un alt vis. Cred ca am adormit asteptand sa rasara soarele.
Nu stiu de ce, te vad intruna aparand si disparand printre lucrurile celor din jur. Pe scaunele lor, la bar, cand se duc la tonomat. Pe capotele masinilor, cand pornesc. De fiecare data incerc sa te iau, dar imi aluneci mereu printre degete. Intr-o buna zi ai sa le spui tuturor ce scrie in tine.
Cativa au citit ce-am scris aici si s-au transformat in sobolani. Vor sa ma ia cu ei, asa cum face BOB. M-am gandit sa nu mai vorbim, pana cand nu inteleg ce se intampla. Nu stiu de ce am visat asta… dar acum mi-e prea frica, nu pot sa continui.
Dar nici asta nu goneste cosmarurile si focul si funiile, si lamele taioase… poate ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ele. Poate ca asa mi-a fost dat. Poate ca trebuie doar sa am rabdare, sa nu ma mai impotrivesc, si vor disparea singure.
Oare sunt pe cale sa innebunesc? Nu mai am rabdare sa se termine vacanta sis a inceapa scoala, ca sa-mi ocup timpul si gandurile cu ceva. Ma uit la celelalte fete pe care le cunosc, si toate zambesc la fel ca mine. Sunt oare pe cale sa piarda totul? Si-au pierdut increderea in ele si in cei in jur? Fa, Doamne, sa nu afle ca sunt singura pe lume care trebuie sa indure durerea asta.
Laura
23 aprilie 1986
N-am mai scris de mult. Scoala merge bine, dar totul mi se pare prea usor. In orice caz, nu destul de greu ca sa-mi impiedice gandurile sa zboare la baieti, sau alte lucruri. Donna si cu mine ne-am certat anul asta de cateva ori; spune ca ma port ciudat cu ea, ca nu mai sunt prietena care am fost. Nu-mi place sa plang, dar cum de-mi dau lacrimile asa de usor, in ultima vreme? Doar incerc sa fiu buna, sa-mi ocup timpul, sa nu vorbesc prea mult si sa las deoparte visurile, pentru ca asta ii supara pe oameni si face sa mi se intample lucruri rele.
Acum Donna e suparata fiindca nu vreau sa-i spun ce simt, si nu vreau sa-i spun, pentru ca mi-frica! Nu-i pot marturisi ca mi-e frica, m-ar intreba de ce . N-am sa-i spun niciodata, niciodata. Nici macar nu mi-am mai atins locul acela care ma face sa ma simt atat de bine. Mi-e frica, pentru ca e in legatura cu sexul, si m-am hotarat sa nu ma mai gandesc la asta… desi mi-e foarte greu.
Ma urasc si urasc viata pe care o duc! In ultima vreme, tata a fost tot timpul ocupat ci Benjamin, acolo, la Great Northern, si am inceput sa ma simt asa cum trebuie sa se simta Audrey, cand tatal ei imi da mai multa atentie mie, decat ei. Acum e invers si incerc sa fiu buna si sa curm toate astea, dar mi-e din ce in ce mai greu sa dorm, chiar sa mananc! Nu vreau sa ma mai simt asa. Daca am sa fiu asa in continuare, se va intampla ceva groazznic.
Noaptea trecuta am visat ca adancisem o groapa in curtea din spate, ca sa fac o fantana. Acasa nu aveam destula apa, si ma gandisem ca ar fi bine sa sap o fantana. Mamei i-a placuta ideea si mi-a zambit, multumita; dar cand a iesit afara, mai tarziu, ma bagasem in groapa si incercam sa ma omor. Atunci a inteles ca o mintisem si s-a suparat foarte tare. A fugit spre mine sa ma opreasca, dar eu am tipat ca nu mai suportam sa ma trezesc in miez de noapte, acoperita de frunze. Voiam sa fiu un copac, ca sa ascult ce se intampla in padure. Si, dintr-o data, pamantul s-a prabusit peste mine si am fost ingropata. Inauntru, insa, era altceva decat o groapa cu tarana.
Imediat dupa ce m-am trezit, mama a venit la mine sa ma intrebe daca ma simt bine, si i-am spus ca da. Avusesem un cosmar cu padurea, dar asta era tot. din trist, chipul i s-a luminat. Apoi, cu totul lipsita de inspiratie, a inceput sa-mi spuna ce n-as fi avut deloc pofta de aud! Mi-a vorbit de pasari si albine, despre controlul nasterilor si despre copii,mi-a insirat toate prostiile cu visele care ar fi o parte din trupul meu in curs de transformare si, la sfarsit, mi-a spus ca poate aveam neboie sa mi se raspunde la niste intrebari.
Cat timp a vorbit, m-am gandit la altceva.
M-am gandit la flroi, la fete senine, la orice… La camioane enorme pline cherestea, la pasari, la Donna Donna Donna… Numai la lucruri bune. Nu asculta, nu asculta vocea care-ti da chei pentru toate usile si incaperile in care n-ar trebui sa intri ! Cum de s-a putut intampla asa ceva? Mama a vorbit fara intrerupere aproape de o ora; as fi vrut sa o lovesc, sa plamuiesc chipul acela plin de speranta si sa-i strig: ,,De ce faci asta? Spune-mi, ce s-a intamplat cu celalalta parte din mine?’’
Vrei sa afli ce ma sperie cel mai tare? Singurul lucru pe care-l stie lumea despre mine, acum, e ca am intrat in adolescenta! Toti o vad numai pe zambitoarea Laura Palmer. Fata cu note foarte bune si par frumos si degete fine, cu care uneori, noaptea tarzuy, ar vrea sa intre in oglinda si sa-si sugrume reflexul de fiinta obsedata si provocatoare!
Azi am sa ma duc la Donna si am sa-i vorbesc cat am sa pot de bine. Temele mi le-am terminat, am facut si doua proiecte facultative, sunt prima din clasa si toti profesori sunt multumiti. Ma rog tot timpul, dar in viata mea nu m-am simtit atat de rau. Incep sa cred ca fie si numai cateva momente placute, dupa secole de rau, sunt mai bune decat nimic. Sper ca Donna mai vrea sa fim prietene.
Daca am sa pot, am sa-ti povestesc ce se intampla cu ea.
Pe curand, Laura
14 aprilie 1986
M-am gandit la ceva….
Mi-am amintit cum saream coarda
Eram miva si ma uitam in sus, la el
Asta a fost inainte sa inceapa sa-mi ceara sa ma intind
Sau sa-i spun tot felul de lurcuri
Inainte sa-mi spuna
Ca nu e bine sa deschid gura
Ca intre noi e o taina
Inainte sa inceapa sa ma rascoleasca
Cu ghearele lui murdare
Stateam pe dealul cel mic
Saream coarda
Ne tineam de maini
Vorbeam despre lucruri vazute
El imi spunea ce sa vad
Dar eu nu vedeam
Am fost oarba
Cred
De cand am incetat sa mai sar coada
Vreau sa ma lase in pace, sa stau singura, ca toata lumea. Vreau sa invat despre haina alba si matasoasa pe care o port, asa cum face toata lumea.
Vreau sa uit ce mi se intampla uneori… Toate lucrurile astea foarte rele… De ce tocmai mie?
Si nu e vis… Se-ntampla intr-adevar, se-ntampla intr-adevar!
Dupa ce ma duc la Donna, poate am sa-ti povestesc ce-mi mai aduc aminte. Am uitat atat de multe… Poate ar fi bine sa nu mai stiu nimic.
Te rog, Donna, te rog, ramai prietena mea!
21 iunie 1986
Draga jurnalule,
Ieri am stat toata ziua cu Donna. Multa vreme nici n-a vrut sa vorbeasca cu mine. Pana la urma am inceput sa plang si am fugit in strada. M-am bucurat nespus cand a venit dupa mine; avea lacrimi in ochi. I-am spus cat am putut de mult. I-am spus ca nu stiu daca sunt buna, ca am avut vise rele, ca nu glumeam cand ii povesteam ca nu inchid ochi pana in zori. I-am spus ca as vrea sa vorbim despre noaptea pe care am petrecut-o cu baietii, langa parau, si ca de cate ori adusesem vorba despre asta, mi se paruse ca ma uraste. I-am spus ca, daca nu vorbim, o sa am un vis groaznic, care o sa ma faca s acred ca acolo s-a intamplat ceva rau. Voiam sa aud din gura ei ce crede despre noaptea aceea. Trebuia sa stiu daca se gandeste ca ar trebui sa fim pedepsite, sau macar eu ar trebui, pentru ca am facut mai multe decat ea… Trebuia sa stiu!
Donna mi-a marturisit ca a crezut ca nu vorbesc cu ea fiindca sunt suparata ca nu a mers atat de departe, cu baietii, ca mine, si ca din cauza asta nu mai imi place de ea! Am intrebat-o cum putea sa-si inchipuie asa ceva cand ne-am imbratisat atat de tandru in camera, la sfarsitul aventurii, incat inca imi mai amintesc de clipa aceea, cea mai frumoasa si mai limpede din intreaga seara! Am adaugat ca mi-a fost rusine sa vorbesc despre lucrurile pe care le-am facut cu baietii, ca nu mai stiu daca ar fi trebuit sa-mi placa, asa cum mi-au placut, sau daca ar trebui sa ma simt vinovata.
Donna a spus ca a iesit din apa pentru ca nu era sigura ca facea bine ce facea, chiar daca baietii se purtau atat de frumos. Apoi a inceput sa planga, s-a uitat la mine intr-un fel foarte ciudat si a rostit ceva care ma facut sa ma simt ca de pe alta lume. Mi-a spus ca nu s-a lasat prinsa mai mult in vraja teama; eu paream, dintr-o data, foarte priceputa, iar ea nu stia nici ce sa faca, nici cum. Voia sa stie daca ma purtam asa pentru ca asa imi venea, sau daca mai fusesem si inainte cu un baiat si ea n-avusese habar.
Multa vreme, n-am stiut ce sa-i raspund. Cum adica, eram priceputa? I-am spus ca-mi amintesc ca ma simteam sexy si eram fericita fiindca baietii ma placeau si ma doreau, dar in jocul nostru ei faceau cel mai mult, eu nu.
In afara de asta ne imbatasem, si era atat de placut sa faci lucruri despre care te-ai intrebat atata vreme cum sunt… Nu m-a lasat sa continui; mi-a impartasit faptul ca si ea se gandea la baieti. Am intrebat-o in ce fel anume, ce faceau baietii in visele ei; mi-a raspuns ca o invitau la dans, se intalnea cu ei la scoala sau o plimbau cu masina. Toti se purtau de parca Donna ar fi fost o printesa, iar noaptea veneau in patul ei mare si frumos, se asezau langa ea, vorbeau, si se sarutau si uneori faceau dragoste.
Nu-i placea insa sa mearga pana acolo, pentru ca era ceva prea grosolan, fara de restul visului. Si ea se gandeste la sex, ca la ceva foarte lent, cum se intampla in filmele sentimentale. E cate o scena filmata cu incetinitorul, se aude muzica, iar ea si baiatul aluneca unul si jurul celuilalt, incet, incet, pana cand imaginea lui ii dispare din minte. Donna a mai spus ca spera ca si visele mele sunt la fel de sexy.
O, Doamne, jurnalule, totul era bine, pana cand am inceput sa vorbim despre asta! Am fost nevoita sa-i raspund ca si visele mele erau la fel ca ale ei, si n-ar fi trebuit sa ne certam niciodata, ca-mi pare rau daca am jignit-o si ca am sa fiu mai sincera cu ea…. Singurul lucru pe care ma temeam era daca nu cumva incepuse sa ma urasca pentru ca mersesem atat de departe, in noaptea aceea. Mi-a spus ca am fost foarte curajoasa, iar daca m-am simtit bine si mi-a facut placere, atunci a fost un lucru bun. Dar ce zici despre visele ei? Am crezut ca mor, cand am auzit ce frumoase, pline de puritate si blande sunt. De ce nu viseaza si ea cum visez eu? As fi vrut atat de mult sa gandim la fel… Toate sperantele mele depindeau de asta.
Stiu ca rostise adevarul, dupa felul cum povestea si dupa cat era de rusinata cand a pomenit despre baiatul care se aseaza in pat, langa ea. Este de necrezut cat poate fi de pura. Cred ca pe mine m-au otravit intalnirile nocturne, din padure.
As fi si eu ca Donna, sunt sigura, daca m-as juca printre copaci, in loc sa…. Ce se intampla acum…. Dar niciodata, niciodata, niciodata nu mi-am dorit ce mi se intampla!
Am vrut lucruri placute, care sa ma faca sa ma simt sexy, sa nu trebuiasca sa slujesc placerea cuiva, ci altcineva sa-mi daruiasca placerea.
As vrea sa existe un loc unde sa te poti duce si cineva sa-ti raspunda la toate intrebarile, sa-ti spuna daca faci bine sau nu. De unde sa stiu daca fac rau sau bine, cand nici nu pot sa vorbesc despre asta? Nu pot decat sa repet intruna aceleasi si aceleasi lucruri. Ma invart in cerc, si cred ca e timpul sa ma opresc.
Donna si cu mine am ramas prietene, mai tin inca enorm la ea, dar pentru mine s-au schimbat foarte multe. Nu pot gandi ca ea, nici macar nu mai pot incerca. Am sa ma gandesc la ce simt si am sa ma straduiesc sa-i fac pe oameni sa vada lumea asa cum o vad eu. As vrea sa am o tigara cu marijuana. Mi se pare ca n-am mai ras de ani si ani.
Multumesc ca m-ai ascultat.
Laura
