10 noiembrie 1985
Draga jurnalule,
Azi-noapte, prima data de nu mai tin minte cand, am dormit toata noaptea. Cand m-am trezit, nici macar nu mi-am adus aminte ce-am visat, sau daca am visat. Stiu ca se spune ca visam intotdeauna, si de obicei stiu ce visez. Azi, eram la grajduri si il tesalam pe Troy, cand deodata mi-a venit in gand o adresa: River Roader 1400. asta visasem. Am stiut atunci ca trebuia sa aflu unde e si ce se intampla acolo. M-am hotarat sa o sun pe mama, sa-i spun ca ma duc cu Troy la plimbare si ma intorc repede.
Stiam, oarecum, pe unde vine, dar ca sa fiu sigura, l-am intrebat pe
Zippy. Mi-a spus ca nu era prea departe, dar nu e nimic de vazut acolo. I-am spus ca voiam sa ma plimb cu Troy intr-un loc unde nu mai fusesem niciodata. N-am vrut sa marturisesc ca visasem adresa si voiam sa aflu daca exista. Mi-era teama ca sa nu se uite ciudat la mine…Dupa tot ce se intamplase, simteam ca nu trebuia sa spun nici asta, nimanui. Sa ramana o taina, ca si celelalte. Zippy m-a sfatuit sa fac la stanga dupa intersectia drumului de care, pentru ca altfel am sa ies intr-o sosea asfaltata, si ar fi vai de copitele si potcoavele lui Troy. I-am promis si am plecat.
Pe drum, tot felul de ganduri imi treceau prin minte si chiar am inceput sa pkang, gandindu-ma la Josh, Tim si la Rick si ca n-o sa-i mai vad, probabil, niciodata. M-am intrebat de ce nu m-a mai sunat Donna de atunci; mi-e era teama ca ar putea sa creada ceva rau despre mine si simteam ca trebuie neaparat sa vorbesc cu ea. Sper ca nu se va supara si c-o sa fim prietene si de-acum incolo.
Nu stiu ce-as face daca nu i-ar mai placea de mine. Uite, la asta ma gandeam tot timpul, si dupa fiercare gand, imi aduceam iarasi aminte de adresa si asa, fara sa stiu cand, am ajuns la benzinaria veche si parasite. Am descalecat si l-am legat pe Troy de rama de metal ce facea inconjurul pompelor si pe care mai scria inca, in dreptul fiecarei pompe, ce fel de benzina acudede. Acum, pretutindeni crestea iarba si l-am lasat pe Troy sa pasca, pana ma invarteam eu pe-acolo. M-am ridicat si, cand m-am intors cu fata la benzinarie, am vazut-o pe Doamna cu Butucul; statea linistita, cu butucul in brate, chiar sub indicatorul de lemn ,, River Roader 1400’’. Cand mi-a zambit, mi-am amintit ca, in vis, ii vasusem chipul. Multa vreme nu ne-am spus nimic. Ne uitam doar una la alta si zambeam. Nu ma simteam stanjenita; eram doar curioasa sa stiu de ce trebuia sa vin si, in clipa cand m-am gandit la asta, mi-a vorbit.
A spus: ,,Stiu ca esti curioasa sa afli ce cu locul asta si cu mine.”
Am incuviintat din cap.
,,Am visat ca trebuie sa ne intalnim aici sis a stam putin impreuna”, a spus ea.
Am simtit o tresarire in stomac si gura mi s-a deschis, fara sa vreau.
,,Uneori, am acelasi vise pe care le au si altii”, a rostit la fel de linistita. ,,Asa se intampla”.
Nu stiam, pana atunci, ca Margaret, Doamna cu Butucul, poate fi asa de draguta cu cineva. Ne-am asezat amandoua pe iarba dinainta benzinariei si mi-a spus ca stia foarte multe despre mine, lucruri iesite din comun. Mi-a spus ca nu mai fiu atat de ingrijorata. Daca o sa fiu mai atenta la lumea din jur, lucrurile acelea deosebite se vor inatmple.
Mangiia mereu butucul si tacea, plecandu-si capul la rastimpuri, ca sa-l asculte. De multe ori zambea, de parca auzea ceva placut si amuzant. Alteori ii spunea sa taca , ca si cum nu voia sa mai auda. Nu era momentul.
Ultima dara cand s-a intamplat asta, s-a intors si mi-a soptit: ,,Lucrurile nu sunt asa cum par”.
A privit in zare sic and s-a rascuit iarasi spre mine, avea o expresie de parca ar fi aflat, cu usurare, ca mai eram inca singure. Mi-a spus ca stie ca sa visez sa fiu femeie, si ca asta e bine, asa fac toate fetele. Apoi cuvintele i-au devenit de neinteles…Spunea multe despre padure si am incercar sa ascult cu atentie; aveam incredere in ea si m-am gandit ca poate stie lucruri care o sa ma ajute. Dar parca vorbea paraseste. Totusi, imi amintesc cuvintele si am sa le pun pe hartie, desi nu stiu ce inseamna. Poate am sa le pricep mai tarziu. Ce am inteles m-a facut sa ma simt foarte bine, sa simt ca nu am fost chiar tot timpul rea si ca as putea spera in continuare, fara sa-mi fie teama ca ma port ca o egoista.
Iata cate ceva din ce mi-a spus. A spus ca padurea e un loc unde inveti multe lucruri despre tine si ceilalti, dar alteori ea apartine altor fiinte, si nu oamenilor. A spus ca uneori, cei care dorm in padure afla lucruri pe care n-ar trenui sa le stie. Uneori, copiii sunt o prada… Cred ca asa a spus. Altceva?... Am incercat din rasputeri sa-mi amintesc tot. A, mi-a mai spus ca o sa stea de veghe, si ca intr-o zi oamenii o sa descopere ca ea vede tot felul de lucruri, pe care nu le uita.
A zis ca e foarte important sa nu uiti ce vezi si ce simti. Bufnitele sunt mari, uneori. Asta era! Uitasem cu desavirsire de asta: ,,Bufnitele sunt mari, uneori”. Sper sa nu insemne ca mama a povestit tuturor visul meu cu bufnita. Nu cred ca a facut-o, dar nu vad ce alt inteles ar putea avea…Si asa, stateam una langa alta si ea marmura un cantecel pe care nu l-am mai auzit niciodata si care mi s-a parut foarte frumos. Ma facea sa ma simt in siguranta, sic red ca asta voia si ea. Imi parea rau de Doamna cu Butucul, pentru ca toti ceilalti o credeau ciudata, poate nebuna. Nu e deloc asa.
Am inteles, din privirea ei, ca era indurerata, dar n-am inteles de ce decat atunci cand am ajuns acasa si mama mi-a spus ca sotul ei fusese pompier. A murit incercand sa stinga un incediu; mama zicea ca a fost groanzic: bietul om s-a impedicat de o radacina, a cazut cu fata pe carbuni aprinsi si a murit acolo. Mama mi-a mai povestit ca, inainte ca-I moara sotul, Margaret nu avea butucul.
Nu stiam nimic despre toate astea, in clipele cand stateam acolo cu ea, pe River Roader, la numarul 1400, dar cred ca nu are nici o importanta. I-am spus ca mi se pare o persoana deosebita, si ca ma bucur ca mi-am ascultat visul, pentru ca n-as fi vrut sa pierd intalnirea cu ea. I-am spus ca speram sa aiba dreptate in privinta lucrurilor iesite din comun din viata mea, si ca am sa fac asa cum ma sfatuia pentru ca vreau sa duc o viata frumoasa.
Apoi am adaugat un lucru pe care sper ca n-o sa-l istoreasca altcuiva. Nu ma asteptam sa-l rostesc si, ca sa fiu sincera, nici nu stiu cum mia venit. I-am spus ca uneori se intampla niste lucruri despre care nu stie nimeni. Se intampla in padure, cand e noapte adanca. Uneori nici nu sunt convinsa daca se intampka intr-adevar, dar alteori sunt mai sigura de ele decat ca soarele este pe cer, si asta ma inspaimanta. Mi-a aduc aminte: cand am teminat, ea s-a uitat in alta parte si am crezut ca am suparat-o. A strans in brate butucul, s-a uitat la mine si mi-a zis ca sunt frumoasa si ca multi, foarte multi ma vor iubi.
Sper sa fie asa. Sper ca intr-o si o sa ma iubeasca cineva, asa cum m-au iubit baietii, dar mai mult. Ma intreb unde e el acum, daca ar vrea sa stie unde sunt si cum arat, si daca, pana la urma, ne vom intalni. Ma intreb daca Margaret s-a gandit vreodata la sex asa, ca mine.
In drum spre casa am incercat sa fredonez cantecul ei, insa nu mi l-am putut aminti. M-am simtit grozav tot drumul pana la grajduri, apoi cu mama in masina, indreptindu-ne spre casa, si ma simt bine, chiar foarte bine, si acum. Sper ca Margaret nu se simte singura, in clipa asta. Sper ca e la fel de fericita ca mine. Ce mult mi-as dori sa-i pot spune ca va fi fericita de-acum incolo. Imi pare rau ca nu pot sa-i spun asta.
Cu bine, Laura
P.S. Inca nu m-a sunat Donna.
SA ASCULTATI PADUREA
10 noiembrie1985
Copacii au suflete, cred
Suflete care cresc si se schimba
Fiercare frunza, fara zgomot
Povesteste lucruri nevazute de nimeni
Dar oamenii nu asculta
Nu-si pierd vremea gandindu-se ca, poate,
Copacii vad ce se intampla
Si felul in care fosnesc
E un semn ca ar vrea sa vorbeasca.
Poate au incercat sa sopteasca
In palma cuiva
Despre o fetita
Despre locul deschis proaspat in ea
Ca o gura, noua si mica
Dar nimeni nu crede sau, poate, nu-i pasa
Copacul stie
Ca s-a intamplat ceva foarte rau
Ar vrea sa vorbeasca despre tristetea lui
El, care a vazut atatea nopti.
Cred ca oamenii
Ar trebui sa intre adanc in padure
Si sa asculte cu atentie
Glasurile frunzelor.
Sa cerceteze micile harti
Din urme de pasi si uneori din pete
Sa vada ca frunzele
Au forma de lacrimi
Sa ia aminte la desenul acelor cazute pe jos
Trebuie sa existe semen
Care sa-i aduca
La cel care a deschis
Lacul din mine.
E tarziu, si in noaptea asta el a venit. Nu cred ca Doamna cu Butucul vorbea despre adevarata Laura Palmer.
