vineri, 3 iunie 2011

Jurnalul secret al Laurei Palmer - Partea 8


                                                                                                   3 august 1986

Draga jurnalule,


Nu prea mai am ce sa-ti scriu. Atunci, mi-am petrecut restul zilei cu Troy, la grajduri. M-am destines cat am stat cu el si seara, cand am ajuns acasa, ma simteam puternica, schimbata. Facand ce am facut, nu m-am gandit deloc ca sunt rea sau ticaloasa. N-am sa ma mail as ranita sau batjocorita de barbatul acela. Un barbat caruia nu-l cunosc decat prenumele. Nu stiu unde sta, sau de unde vine. Dar am sa-l fac eu sa se duca inapoi. Tortura nu are nici un farmec cand victima striga ca mai vrea.
Asta a fost acum aproape doua saptamani… Nu, o saptamana, cred. Mai nou, mi se pare ca timpul sa comprima. Imi place sa ma intalnesc cu Bobby Briggs. Vine oriunde ii spun si-mi aduce tot ce vreau. Ieri am hotarat ca l-am facut destul sa astepte sa fie cu mine, asa cum isi doreste. Obosisem de atatea mangaieri, ma saturasem sa ajung acasa simtindu-ma  de parca as fi avut un dop, care inchisese in mine tot ce doream atat de mult sa iasa. Dar trebuia sa ma port ca o fata de paisprezece ani, asa cum par.
Mama si tata au spus ca pleaca toata dupa-amiaza: le-am spus ca am sa ies si eu, dar ca vreau s-o ajut pe mama cu cina, asa ca n-am sa intarzii mai multe de sase si jumatate. Mamei a inceput sa-i straluceasca fata cand a auzit. Trebuie sa-mi fac parintii fericiti. Sa-i iubesc, asa cum trebuie sa-i iubeasca fetita lor. Sunt nevoia sa traiesc ceea ce n-am ales ci, pur si simplu, mi s-a dat. Doua vieti. Doua vieti foarte diferite.
Laura cea rea s-a intalnit cu Bobby Briggs in Low Town. El stia o sura parasite, unde n-avea cum sa ne gaseasca nimeni. Mi-a placut ideea de a fi siguri intr-un loc unde sa pot face tot ce vreau cu el. Eram putin nervoasa pentru ca, dintr-o data, mi-am dat seama ca el nu era BOB, cel pe care il uram, ci tanarul Bobby care facea pe grozavul in fata Laura Palmer si o intreba cand va fi a lui. Nu-i nimic, am sa-i fac jocul, asa cum vrea. Credea ca nu mai facusem niciodata dragoste… Stiam ca va fi altfel, cu cineva care tine la mine… Stiam ca asta putea sa ma dea inapoi, sa ma faca sa ma simt iar d treisprezece ani, invatand sa-mi placa mangaierile unui barbat, noaptea, in piriu, si plingand apoi, pentru ca ne-am despartit atat de repede. Nu puteam sa las sa se intample asa ceva. Trebuia sa fiu tare. BOB ma putea privi in orice clipa. N-aveam voie sa ma indragostesc… Cel putin, nu cu voce tare.
Bobby a fost fermecator; stiu ca era nervos, pentru ca nu prea isi gasea cuvintele si nu mai reusea sa desfaca patura, pe care o adusese cu el bicicleta, si s-o intinda.
Eu aveam intr-o mana sticla de vodca si o tigara cu marijuana intre degete si, cum nu ma tineam asa de bine pe picioare, a trebuit sa ma las in genunchi, ca sa nu sparg sticla.
El era din ce in ce mai nervos; se simtea prost, dar am intors-o in asa fel, incat sa para mai degraba un erou, decat un prostanac. Nu era nici una, nici alta, insa l-am lasat sa ma ia in brate, ca sa ma linisteasca. Nu ma puteam gandi decat la ce bine ar fi daca as putea sa beau ceva, sa trag un fum si sa ma relaxes. Lucrurile imi vin mai usor cand sunt putin facuta si am incredere in mine… Unul din motivele pentru care imi place de Bobby e faptul ca imi face rost de tigari… si are un prieten care ne cumpara bautura, de care ori vreau. Imi place sa se poarte asa, cu … sa spunem, devotement. Imi place cum se misca, imi plac tresaririle pe care le simt in el, cand ma aplec sa-i spun: ,,Abia astept, dar hai sa nu ne grabim.” Imi place cum zambeste si ma lasa sa-l conduc.
La urma urmei, era pentru prima oara cand incepeam o experienta sexuala cu interes si afectiune, si cu putin control din partea mea. Stiam ca, atunci cand va simti ca se poate, va prelua el conducerea. Dar, deocamadata, imi facea tot timpul cate o mica bucurie, si voiam sa-l conving ca merita osteneala… ca nu nimerise un peste fiert, cum imi jurasem ca nu voi fi niciodata.
Dupa o ora, in care l-am sarutat lung si i-am dat, din cand in cand, sa bea si sa fumeze, am simtit ca sunt gata. I-am spus sa se intinda si sa-si inchipuie ceva. I-am cerut sa-si intrepte gandurile spre un vis anume, sa-si lase imaginatia sa ma urmareasca. Amandoi stiam ca o sa fac numai pentru el. I-am cuprins sexul cu buzele si m-am gandit la ce facea BOB…. Am incetinit miscarile, am gasit ritmul care ii placea si am inceput sa-mi misc limba, in timp ce alunecam in sus si in jos, urmarindu-i rasuflarea, gemetele… Il ascultam cu atentie, ca sa fiu sigura ca-l pastram acolo unde dorea. De data asta nu voiam numai sa-l atat. A ajuns la capat ca in visele mele cu barbati… dintr-o data, dupa ce placerea, incordarea crescusera mereu, tot mai anevoie de zagazuit. S-a ridicat, cu o privire uluita, plina de veneratie si… recunostinta.
Am stat multa vreme imbratisati, pana cand am simtit ca trebuia sa se intample si s-a strecurat in mine. Am deschis ochii, in clipa cand ai lui se inchideau. Am facut un efort ca sa-mi amintesc ca trebuia sa raman…departe. Era usor sa ma las in voia simturilor, dar nu aveam voie sa fac asta. Nu aveam voie sa fiu slaba.
Unduiam in acelasi ritm si mi se parea mai usor, mai placut, cu ochii inchisi. Ma miscam o data cu el, ma rasuceam pana cand ajungeam deasupra lui si ii puneam mainile acolo unde imi placea sa le simt. Bobby era foarte bun cu mine. Voiam sa stie ce bine poate fi, inchis, acolo, inauntru, dorindu-ma tot mai mult si mai mult! Ne-am rostogolit si ne-am invartit si am tras unul de celalalt ceasuri intregi; ne-am despartit doar cand am simtit ca mai mult nu se putea.
Eram cu adevarat multumita; ma eliberasem de toi anii in care fusesem batjocorita si tarata in noroi. Bara de otel pe care mi-o inchipuisem pana atunci teapana, in mine, incepuse sa se inmoaie, devenea carne si se topea. Incordarea  si nelinistea, pe care le simteam de atata timp, cand ma gandeam cum va fi cineva ma va dori cu adevarat, disparusera. Nu mai era nimeni care sa ma faca sa plang sau sa mor incetul cu incetul, de o tristete careia nu-i puteam da vreun nume. Acum eram cu cineva pentru care era important ce simteam eu, cineva care se straduia sa ma faca sa ma simt bine. Ma simteam asa cum trebuie, asa cum ar trebui sa se simta toate fetele… dar nu puteam uita ca mai exista si alte lumi. Alte clipe. Treziri aspre, in cele mai intunecate ore ale noptii. Un barbat la fereastra mea, zambind provocator si agitind o manusa neagra. Stateam acolo, intrebandu-ma daca ca mai veni, sau daca simplul fapt ca nu-mi mai era frica de el, il eliminase.
Nu ma puteam baza pe asta. Dar, deodata, s-a ivit altceva, un lucru caruia a trebuit sa-i fac fata fara emotia pe care as fi vrut atat de mult s-o impartasesc! Din gura lui Bobby au inceput sa curga, incet, cuvinte de dragoste,marturisiri, fagaduieli de fidelitate si fericire vesnica.
Laura, Laura, nu ai voie sa auzi asa ceva! Urmareste-i doar miscarea buzelor, nu asculta, imi repetam intruna. Dar Bobby vorbea serios. La urma urmei, el era cel care ma admirase atatia ani, ma trasese de codite inca de pe vremea cand abia incepusem sa le port, si care, mai tarziu, isi facuse un punct de onoare sa treaca pe langa mine, la scoala, macar o data pe zi, sau sa-mi prinda privirea, in clasa.
Stiu ca planuise de mult intalnirea asta. Insa Laura, cea care il iubeste, fata ce spera cu disperare ca va veni dupa ea, la timpul potrivit, se odihneste, acolo, in adancul meu. Treaza e numai partea din mine care il gaseste pe baietelul Bobby satisfacator, dar in rest, nu prea interesant. Care nu afla in el nici o putere… nici o provocare. Am sa-l pastrez, am sa-l tin pentru ea, pentru Laura cea mai buna cand se va putea trezi fara nici o primejdie. Dar cuvintele de dragoste sunt prea adevarate, prea inocente. Baiatul asta atat de tanar, pentru Laura, cea de acum, e mai mult un mesager.
Am fost nevoita sa fiu cruda, sa fac ceva care o sa-l determine sa se gandeasca la Laura intr-un cu totul alt fel. Trebuie s-o vada asa cum n-ar fi crezut niciodata ca poate fi… Am ras de el. Foarte tare. Am ras pana cand lumina din ochii lui s-a stins. A trebuit sa-l dobor, nu-l puteam lasa s-o cheme inapoi pe Laura cea mica, pe care o vrea BOB. Laura pe care sunt sigura ca o asteapta. A trebuit, ca sa ma salvez, sa-mi bat joc de un baiat care, poate, nu va mai fi sincer niciodata.
Am fost silita sa fac asta! De ce doare atat, cand trebuie sa ma apar? Unde era dragostea asta, cand o ceream in genunchi? La dracu’, stiu ca l-am ranit… Sper ca intr-o zi va intelege de ce. N-as putea sa strives pe cineva, asa cum am fost eu strivita. Daca as fi fost cea batjocorita, in locul lui, nu stiu daca m-as fi recapatat vreodata deminitatea. Nu m-as mai fi putut apropia de cineva, nici cu cel mai mic compliment, pentru ca hohotele astea de ras m-ar fi rasunat tot timpul in urechi.
mi-e rusine si sunt iarasi nelinistita de ce mi se intampla. Sa fie un viclesug al lui BOB? Sau o alta incercare? Care sa-mi distruga sansa de a-l iubi pe baiatul care mi se potriveste, fortandu-ma sa-l umilesc, asa cum am fost eu umilita, sa-l ranesc cu ranile care m-au inghetat si m-au asprit pe mine?... Oare Bobby o sa-si revina vreodata si o sa inteleaga ca l-am mintit? Sau cineva m-a inselat, facandu-ma sa destram o poveste de dragoste care, cel putin ziua, m-ar fi aparat de cosmaruri.
Ce vrea viata asta de la mine? Ce-am facut, ce-am sa fac de-acum inainte? N-am vrut decat sa pun capat durerii, nu sa incep sa o raspandesc.
Ma gandesc… ma gandesc.
Ce trebuia facut s-a facut. Daca asta a fost opera lui BOB, atunci Victoria o sa-i fie si mai mare daca las sa se vada vreun regret… vreo… remuscare. Nu trebuie sa-mi pese. Trebuie sa cred ca Bobby va veni inapoi, dind din coada. Daca nu vine, am sa aflu eu la ce fluier raspunde. Am sa-l fac sa se straduiasca sa-mi castige atentia, altfel decat cu sarutarile pe care n-am sa i le dau decat atunci cand am sa vreau, si niciodata intamplator. Am sa devin o profesionista in a nu mai simti nimic.
Am sa gasesc eu o cale. Nu pot sa ma dau batuta. Nici nu-mi vine sa cred ca toate astea sunt adevarate. Sunt pierduta. Pierduta. Dar o Laura puternica, stiind mult mai bine sa manevreze, se ridica incet, gata sa raspunda la amenintari si jocurile care se fac doar in intuneric. Cand voi afla cine e, am sa-l fac cunoscut tuturor!

                                                              Pentru o Tarie Noua, Laura

marți, 31 mai 2011

Jurnalul secret al Laurei Palmer - Partea 7


Draga jurnalule,                                                                                   22 iunie 1986


             Acum am sa scriu, fara sa ma gandesc prea, si poate am sa izbutesc sa astern amununtit visul. Tocmai m-am trezit. E 4 si 12 minute dimineata.
             Nu-mi amintesc cand mi-a aparut prima data, dar barbatul a avut dintotdeauna parul lung. Stie totul despre mine, stie cum sa ma sperie mai rau decat toate cosmarurile pe care ti le-am povestit.
             La inceput, ne jucam impreuna. Ne urmaream prin padure, si ma gasea intotdeauna… Eu pe el, niciodata. Venea prin spatele meu, ma apuca de uneori s ma intreba cum ma cheama. Ii spuneam ca sunt Laura Palmer si atunci slabea stransoarea, ma intorcea cu fata spre el si radea.
             Acum, cand ma gandesc, imi dau seama ca nu ne jucam asa cum ar fi trebuit. Se purta urat cu mine, ma speria tot timpul. Ii place sa ma sperie. Ma face sa ma simt. Infricosata de fiecare data cand ma ia cu el. Ii place sa ma umileasca, sa ma faca sa-mi fie rusine; adesea imi trage in jos chilotii si imi baga degelele acolo, intre coapse, adanc. Cand simte ca ma doare, le scoate si-si miroase mana. Imi spune intotdeauna ca miros urat. Le striga copacilor ca miros urat, ca sunt murdara, ca nu stie cum a ajuns sa-I placa de mine. Spune ca daca n-am sa-l rog, n-o sa mai vina niciodata.
              Dar nu l-am rugat niciodata sa vina. Niciodata. As vrea sa plece departe de-aici. Jur.
              Cand am crescut mai mare, a inceput sa-mi spuna depre mine lucruri pe care nu le cunoasteam. Nu cred ca rostea adevarul. Sunt sigura ca ma mintea si se prefacea tot mai mult, de fiecare data. Stia intotdeauna cum sa ma sperie si sa ma faca sa plang… Apoi ma lua de gat…si strange tare. Ma strangea pana cand ma opream din palns. Cand simtea ca lesin, imi dadea drumul… cred ca lesinam… Mai facea asta si acum, uneori. Totul mi se intuneca in fata ochilor, mi se invarteste capul si trebuie sa ma opresc din plans, ca sa nu ma omoare.
              Cateodata, spune: ,,Ce-i asta, de jos?…. Ce-i asta, de jos, Laura Palmer?” Imi rosteste intotdeauna numele intreg, de parca n-ar vrea sa fim pre intimi; dar, in rest, am fost a lui in toate felurile. Uneori ajung acasa plina de sange. Nu pot sa nu spun nimanui, asa ca stau toata noaptea in baie, singura, asteptand sa se opreasca sangele. Uneori imi taie intre picioare, alteori in gura; taieturi micute, sute de taieturi micute. Stau acolo, la lumina lanternei, ca sa nu se trezeasca parintii mei si sa vada.
              Uneori, noaptea, se freaca de mine repede, tot mai repede, pan ace termina; apoi ma pune sa-mi umplu palmele cu ceva lipicios, sa inchid ochii, sa recit poezia asta sis a-mi ling degetele pana cand raman curate.
               Nu-mi mai amintesc decat putin din ea. Nu s-a mai intamplat de mult. Ma facea sa spun:

                                               Tarfei celei mici
                                   Ii pare foarte rau
                                   Tarfa cea mica
                                               Te soarbe, te bea

             ( Mai departe nu-mi mai aduc aminte decat ultimul vers:)

                                    Moarte curate e samanta asta.

                Voia sa-mi placa ce-mi facea, cand era cu mine. Voia sa spun ca sunt murdara si ca miros. Ca ar trebui sa fiu aruncata in rau, ca sa ma curat.
                Eu am atata grija sa fiu curate si sa miros intotdeauna frumos… Ma spal mereu, iar cand ma culc imi pun chiloti curati, ca sa fiu pregatita daca vine cumva dupa mine. Tot timpul imi e teama sa nu vina sa ma ia cand nu am chiloti curati. Spune ca am noroc ca pierde vremea cu mine. Spune ca e singurul barbat care o sa vrea vreodata sa se atinga de mine.
                Vine la fereastra si il vad. Il vad intotdeauna si intotdeauna zambeste, de parca mi-ar promite ca o sa ne distram bine impreuna. De fiecare data imi vine sa-mi chem. Parintii in ajutor, dar mi-e teama de ce s-ar putea intampla. Nu pot lasa pe nimeni sa afle despre el. Poate ca, daca o sa continuam sa ne vedem, cu timpul o sa se plictiseasca de mine si o sa plece. Poate daca nu m-as fi impotrivit deloc, nu i-ar mai fi placut sa vina. Poate, daca nu mi-ar fi fost frica. Daca mi-as putea stapani frica…
                Nu m-am gandit niciodata la el ca acum.
                Daca Dumnezeu exista, atunci va intelege ca incerc sa raman curata,iar daca asta e o incercare pe care mi-o trimite EL, am sa o trec. Trebuie sa fie o incercare. Sunt sgura ca Dumnezeu vrea sa-i dovedesc ca pot sa ma supun, ca nu mi-e teama sa mor si sa ma duc la el. Poate ca BOB il cunoaste pe Dumnezeu, poate ca Dumnezeu ii spune ce simt si ce trebuie sa-mi faca. Poate EL vrea sa nu-mi mai fie frica sa fiu ticaloasa. Daca n-o sa-mi fie frica, o sa ma ia la EL, in ceruri.
                Sper.   

                                                                                                                            L.





                                                                                                            25 iulie 1986

Draga jurnalule,


                Am incercat din rasputeri sa nu-mi mai fie frica.
                Ma intalnesc cu un baiat despre care ti-am povestit, odata. Pe vremea aceea nu-mi placea, insa acum cred ca e foarte potrivit pentru mine. Imi aminteste de barbatul de pe afisul de la Book House. Se imbraca la fel, doar ca nu are motocicleta… Am implinit paisprezece ani. N-am lasat pe nimeni sa-mi sarbatoreasca ziua de nastere. Am facut-o pe mama sa-mi promita ca n-o sa planuiasca nimic. Alaltaieri, la bucatarie, i-am spus ca trebuie sa ma gandesc mult si sa hotarasc ce voi face cu viata mea, de acum inainte; ca de ziua mea vreau sa raman singura, sa ma plimb si, poate, sa-l iau pe Troy. Nu voiam s-o supar, insa aveam nevoie de un ragaz de singuratate. La inceput, a fost agitate si m-a tot intrebat de ce nu amanam singuratatea pentru a doua zi. Pana la urma i-am spus ca ma simteam nelinistita si voiam sa ajung acasa, in seara zilei mele de nastere, cu gandurile limpezite. I-am explicat ca n-am sa plec prea departe, dar trebuie sa plec. I-am promis ca anul viitor, si in celalalt an, cand voi implini saisprezece ani, o sa facem sigur o petrecere.
                 Asa ca mi-am petrecut ziua de una singura. M-am dus la locul unde merg de obicei cu BOB. Pe lumina, toate pareau un vis, un vis groaznic, pana cand am vazut, sub copacul lui preferat, o bucata de franghie. M-am aimtit un fior, insa am incercat sa ma stapanesc. M-am uitat bine la copac, sperand sa inteleg ce l-a facut sa aleaga tocmai locul asta, copacul asta, dar n-am vazut nimic deosebit. Atunci m-am uitat in jur, sa vad daca nu ma pandeste cineva si am facut ce planuisem.
                 Am scos din buzunar o tigara cu marijuana. Il rugasem pe Booby sa-mi faca rost de una. El a vrut s-o impartim, dar i-am spus ca nu se poate. Poate altadata, mai tarziu. Am fumat-o foarte incet, gandindu-ma la sex. La barbate, tot felul de barbate, care m-ar patrunde.
                Am incercat sa ma gandesc la ce i-ar fi placut lui BOB. Am scos din buzunar o pereche de chiloti si i-am frecat de scoarta copacului. Ii purtasem pana inainte de a pleca si stiam ca pastreaza mirosul trupului meu. Nu mai mi-e teama ca miros urat. Stiu ca nu-I asa. Cred ca asa miros toate fetele.
               Apoi i-am dus la nas, am respirat adanc si mi-am inchipuit o fata si cum ar mangai-o un barbat. Vino mai aproape. BOB numeste asta ,,pisicuta”. Vreau sa ating sis a fiu atinsa, ma auzi, BOB? Nu mi-e frica. Am repetat asta de mai multe ori, cu voce tare, cat timp am stat acolo, fumand si gandindu-ma la toate felurile in care as fi putut sa-l mangai pe Boobu… La toate lucrurile pe care mi-ar fi placut sa mi le faca. M-am gandit la tot ce l-ar fi putut face pe BOB sa vina. Cred ca era acolo, dar se ascundea.
                Tigara ma ametise foarte tare, si atunci m-am tavalit prin noroi, peste Frunze si ace de pin, apoi m-am uitat in sus, la copacul cel mare. Voiam sa ma vada, sa tina minte chipul cel nou al fetei care venise sa se intinda la poalele lui. Cea dinainte s-a dus. A trebuit sa dispara. Uneori ma folosesc de vocea ei; e ata de usor sa capat ce vreau, cand cer cu vocea aceea dulce, de fetita… Mi-am scos hainele si am inceput sa-mi mangai sanii, apoi mi-am lins degetele si mi-am frecat sfarcurile cu ele. Faceam cercuri, asa cum fac baaietii cu limba. Gemeam, de cate de ori simteam placer. Cand le-am piscat prea tare si s-au inrostit, am tipat.
                 Incepuse sa bata vantul; i-am primit adierile, pe sanii goi, si-mi amintesc ca am spus: ,,Ohhh, orice sau oricine ai fi, imi place…. Da… Imi place foarte mult…” Mi se umezisera putin chilotii si atunci m-am dezbracat de tot si am inceput sa-l strig pe BOB, in timp ce-mi atingeam locul acela de taina. Am spus: ,,BOB… Laura are ceva dulce pentru tine… Ceva frumos si curat si… mmmmm… cred ca si foarte bun la gust… Hai, BOB… hai sa ne jucam…” Vantul s-a oprit, dar BOB nu se vedea nicaieri.
                 Placerea m-a cutremurat ca niciodata. Trupul meu nu se mai putea opri; s trebuit sa ma agat de trunchiul copacului, i-am muscat scoarta, am scormonit pamantul cu unghiile si, in sfarsit, am izbutit sa ma linistesc. Mi-era atat de cald, dupa marijuana si micul spectacol pe care il dadusem in padure, incat aproape am atipit, pe jos, goala. Dar nu puteam sa dorm acolo. Oricum, repriza asta o castigasem. Nu indraznise sa vina. Noapte sau zi, nu conteaza. I-am aratat ca nu-mi era frica. M-am mangaiat sub copacul lui. L-am strigat si mi-am batut joc de el. Am sa birui incercarea asta… ai sa vezi. Daca BOB vrea scarbosenii, imi imi trebuie doar putin timp. Sunt in stare sa fiu atat de rea pe cat isi doreste.
                 Cand ieseam din padure, s-a napustit peste mine o bufnita, aparuta de nu stiu unde; era cat pe ce sa ma omoare. I-am simtit puterea aripilor, cand a trecut pe langa mine. Mi-am amintit de Doamna cu Butucul. Parca spusese:
               ,,Multe lucruri nu aunt asa cum par a fi.”
                 Inainte, mi se parea infricosator locul asta; fie si numai gandul ca as putea sa ma mangai, sa ma atat singura, ma speriau. Acum, nu. Nimic nu mi se mai pare ca inainte. E tot un loc al spiritelor intunecate, dar acum imi place. Il primesc cu bucurie. N-am sa ma mai impotrivesc, chiar daca se va strecura, taios, in mine. In oroarea asta am aflat placer si speranta. Nu mi-am dus inca planul pana la capat.
                Am sa ma intorc, BOB. Am sa ma intorc si i-am sa ma deschid, si-am sa te prind in mine, asa cum n-ai crezut niciodata ca voi face. Am sa ma intorc.


                                                                                                                     Laura

marți, 22 februarie 2011

Jurnalul secret al Laurei Palmer - Partea 6


                                                                                                        20 noiembrie 1985

Draga jurnalule,



            Chiar acum am avut un vis care ma face sa cred ca n-am sa mai dorm in noaptea asta.
Eram intr-o camera. Era goala, si asta, ma facea sa ma simt vinovata. Ma gandeam ca din princina mea nu se afla nimic intre cei patru pereti cenusii. Ma ghemuisem intr-un colt si ma uitam la o pata din celalalt capat al camerei; stiam ca acolo o sa apara ceva.
Dupa cateva clipe, a inceput sa mi se faca frig. Mi s-a parut ca am zarit o miscare, dar a disparut imediat. Apoi m-am uitat in alta parte; incercam sa gasesc usa care ducea in incaperea de alaturi, sa vad daca mobila era acolo. Ceva ma facea sa ma simt foarte rau si voiam sa stiu ce anume, sa alung sentimental asta de… vinovatie. Cred ca asa ma simteam. Vinovata.
M-am uitat iar in camera si, in capatul celalalt, aparuse un sobolan mare. Stiam, in vis, ca o sa vina la mine si o sa vrea sa ma muste de picior. Mi s-a facut foarte frica. Vedeam cum se apropia tot mai mult si incercam sa ma gandesc cum sa-l opresc, sau unde sa fug, dar nu aveam unde, si nu puteam face nimic!
Stiu ca poate sa ti se para ciudat, dar pentru mine era infiorator. Stateam nemiscata, cu picioarele stranse sub mine, ca sobolanul sa nu ajunga la ele. Ma gandeam intruna ce groaznic va fi cand o sa-mi apuce glezna cu falcile si o sa ma muste pana cand o sa-mi desparta piciorul de laba. Nu voiam sa simt durerea, nu voiam ca sobolanul sa se apropie. Pleaca de aici! Ma gandeam intruna ce durere mare va fi… Si asa, in vis, pentru ca stiam c nu-mi voia decat piciorul, mi l-am muscat singura.
Cand m-am trezit, abia rasuflam de spaima! Mai vad si acum sobolanul; cred ca ma urmarea pentru ca era ceva rau cu camera aceea, sau ca pedeapsa pentru ceva ce facusem. Dar mi-era atat de frica de coltii sobloanului si de durere, incat m-am hotarat sa ma pedepsesc singura. Sa-mi provoc eu durerea, inaintea lui. Nu stiam de ce vrea sa ma muste, dar stiam ca trebuia sa i-o iau inainte, daca nu voiam s-o faca el.
Nu-mi place deloc visul asta. Te rog, jurnalule, nu ma judeca asa cum ar face-o cineva caruia i l-as povesti. Sper sa nu mai am vreodata asemenea vis. Nu vreau sa stiu ce inseamna; nici sa mi-l amintesc nu vreau. Am sa ma mai gandesc maine, pe lumina; vezi lucrurile mai bine dupa ce s-au petrecut. Ma innebuneste gandul ca nu pot sa i-l povestesc mamei. Ma tem sa nu rada si apoi sa-l istoriseasca tuturor sis a ma faca de rusine. Mi-e atat de teama sa nu rada lumea de mine… Am sa incerc sa seman mai mult cu Donna. Am sa fiu buna si am sa fac tot ce trebuie. Asa, n-o sa mai fie nimic de aflat si n-o sa mai aiba nimeni motiv sa rada de mine. Nimeni n-o sa poata spune c-am facut ceva rau.
Sunt sigura ca visul a pornit de la ceea ce am facut in padure cu Donna si baietii. Nu pot sa judec destul de limpede daca placerea de atunci merita o asemenea pedeapsa. Noptile astea sunt provocate de ceva anume. Am sa ma straduiesc sa fiu buna. N-am sa mai fac niciodata lucruri pe care le fac doar fetele mai mari. N-am sa las pe nimeni sa-mi faca rau, asa cum am visat. Mai degraba am sa ma ranesc eu insami. Imi cunosc locurile cele mai sensibile. De-acum incolo, am sa-mi fac rau singura, numai sa inceteze odata visele astea!
Ce mult as vrea sa pot vorbi cu mama… 


                                                                                                                    Laura







                                                                                                     16 decembrie 1985

Draga jurnalule,


Nu stiu daca am sa mai scriu multa vreme. Acum am avut un alt vis. Cred ca am adormit asteptand sa rasara soarele.
Nu stiu de ce, te vad intruna aparand si disparand printre lucrurile celor din jur. Pe scaunele lor, la bar, cand se duc la tonomat. Pe capotele masinilor, cand pornesc. De fiecare data incerc sa te iau, dar imi aluneci mereu printre degete. Intr-o buna zi ai sa le spui tuturor ce scrie in tine.
Cativa au citit ce-am scris aici si s-au transformat in sobolani. Vor sa ma ia cu ei, asa cum face BOB. M-am gandit sa nu mai vorbim, pana cand nu inteleg ce se intampla. Nu stiu de ce am visat asta… dar acum mi-e prea frica, nu pot sa continui.
Dar nici asta nu goneste cosmarurile si focul si funiile, si lamele taioase… poate ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ele. Poate ca asa mi-a fost dat. Poate ca trebuie doar sa am rabdare, sa nu ma mai impotrivesc, si vor disparea singure.
Oare sunt pe cale sa innebunesc? Nu mai am rabdare sa se termine vacanta sis a inceapa scoala, ca sa-mi ocup timpul si gandurile cu ceva. Ma uit la celelalte fete pe care le cunosc, si toate zambesc la fel ca mine. Sunt oare pe cale sa piarda totul? Si-au pierdut increderea in ele si in cei in jur? Fa, Doamne, sa nu afle ca sunt singura pe lume care trebuie sa indure durerea asta.


                                                                                                                          Laura



                                                                                                        23 aprilie 1986


N-am mai scris de mult. Scoala merge bine, dar totul mi se pare prea usor. In orice caz, nu destul de greu ca sa-mi impiedice gandurile sa zboare la baieti, sau alte lucruri. Donna si cu mine ne-am certat anul asta de cateva ori; spune ca ma port ciudat cu ea, ca nu mai sunt prietena care am fost. Nu-mi place sa plang, dar cum de-mi dau lacrimile asa de usor, in ultima vreme? Doar incerc sa fiu buna, sa-mi ocup timpul, sa nu vorbesc prea mult si sa las deoparte visurile, pentru ca asta ii supara pe oameni si face sa mi se intample lucruri rele.
Acum Donna e suparata fiindca nu vreau sa-i spun ce simt, si nu vreau sa-i spun, pentru ca mi-frica! Nu-i pot marturisi ca mi-e frica, m-ar intreba de ce . N-am sa-i spun niciodata, niciodata. Nici macar nu mi-am mai atins locul acela care ma face sa ma simt atat de bine. Mi-e frica, pentru ca e in legatura cu sexul, si m-am hotarat sa nu ma mai gandesc la asta… desi mi-e foarte greu.
Ma urasc si urasc viata pe care o duc! In ultima vreme, tata a fost tot timpul ocupat ci Benjamin, acolo, la Great Northern, si am inceput sa ma simt asa cum trebuie sa se simta Audrey, cand tatal ei imi da mai multa atentie mie, decat ei. Acum e invers si incerc sa fiu buna si sa curm toate astea, dar mi-e din ce in ce mai greu sa dorm, chiar sa mananc! Nu vreau sa ma mai simt asa. Daca am sa fiu asa in continuare, se va intampla ceva groazznic.
Noaptea trecuta am visat ca adancisem o groapa in curtea din spate, ca sa fac o fantana. Acasa nu aveam destula apa, si ma gandisem ca ar fi bine sa sap o fantana. Mamei i-a placuta ideea si mi-a zambit, multumita; dar cand a iesit afara, mai tarziu, ma bagasem in groapa si incercam sa ma omor. Atunci a inteles ca o mintisem si s-a suparat foarte tare. A fugit spre mine sa ma opreasca, dar eu am tipat ca nu mai suportam sa ma trezesc in miez de noapte, acoperita de frunze. Voiam sa fiu un copac, ca sa ascult ce se intampla in padure. Si, dintr-o data, pamantul s-a prabusit peste mine si am fost ingropata. Inauntru, insa, era altceva decat o groapa cu tarana.
Imediat dupa ce m-am trezit, mama a venit la mine sa ma intrebe daca ma simt bine, si i-am spus ca da. Avusesem un cosmar cu padurea, dar asta era tot. din trist, chipul i s-a luminat. Apoi, cu totul lipsita de inspiratie, a inceput sa-mi spuna ce n-as fi avut deloc pofta de aud! Mi-a vorbit de pasari si albine, despre controlul nasterilor si despre copii,mi-a insirat toate prostiile cu visele care ar fi o parte din trupul meu in curs de transformare si, la sfarsit, mi-a spus ca poate aveam neboie sa mi se raspunde la niste intrebari.
Cat timp a vorbit, m-am gandit la altceva.
M-am gandit la flroi, la fete senine, la orice… La camioane enorme pline cherestea, la pasari, la Donna Donna Donna… Numai la lucruri bune. Nu asculta, nu asculta vocea care-ti da chei pentru toate usile si incaperile in care n-ar trebui sa intri ! Cum de s-a putut intampla asa ceva? Mama a vorbit fara intrerupere aproape de o ora; as fi vrut sa o lovesc, sa plamuiesc chipul acela plin de speranta si sa-i strig: ,,De ce faci asta? Spune-mi, ce s-a intamplat cu celalalta parte din mine?’’
Vrei sa afli ce ma sperie cel mai tare? Singurul lucru pe care-l stie lumea despre mine, acum, e ca am intrat in adolescenta! Toti o vad numai pe zambitoarea Laura Palmer. Fata cu note foarte bune si par frumos si degete fine, cu care uneori, noaptea tarzuy, ar vrea sa intre in oglinda si sa-si sugrume reflexul de fiinta obsedata si provocatoare!
Azi am sa ma duc la Donna si am sa-i vorbesc cat am sa pot de bine. Temele mi le-am terminat, am facut si doua proiecte facultative, sunt prima din clasa si toti profesori sunt multumiti. Ma rog tot timpul, dar in viata mea nu m-am simtit atat de rau. Incep sa cred ca fie si numai cateva momente placute, dupa secole de rau, sunt mai bune decat nimic. Sper ca Donna mai vrea sa fim prietene.
Daca am sa pot, am sa-ti povestesc ce se intampla cu ea.


                                                                                                     Pe curand, Laura




                                                                                              
                                                                                                                  14 aprilie 1986


M-am gandit la ceva….


Mi-am amintit cum saream coarda
Eram miva si ma uitam in sus, la el
Asta a fost inainte sa inceapa sa-mi ceara sa ma intind
Sau sa-i spun tot felul de lurcuri
Inainte sa-mi spuna
Ca nu e bine sa deschid gura
Ca intre noi e o taina
Inainte sa inceapa sa ma rascoleasca
Cu ghearele lui murdare
Stateam pe dealul cel mic
Saream coarda
Ne tineam de maini
Vorbeam despre lucruri vazute
El imi spunea ce sa vad
Dar eu nu vedeam
Am fost oarba
Cred
De cand am incetat sa mai sar coada


Vreau sa ma lase in pace, sa stau singura, ca toata lumea. Vreau sa invat despre haina alba si matasoasa pe care o port, asa cum face toata lumea.
Vreau sa uit ce mi se intampla uneori… Toate lucrurile astea foarte rele… De ce tocmai mie?
Si nu e vis… Se-ntampla intr-adevar, se-ntampla intr-adevar!
Dupa ce ma duc la Donna, poate am sa-ti povestesc ce-mi mai aduc aminte. Am uitat atat de multe… Poate ar fi bine sa nu mai stiu nimic.
Te rog, Donna, te rog, ramai prietena mea!

                                                                                                              21 iunie 1986   

Draga jurnalule,


  Ieri am stat toata ziua cu Donna. Multa vreme nici n-a vrut sa vorbeasca cu mine. Pana la urma am inceput sa plang si am fugit in strada. M-am bucurat nespus cand a venit dupa mine; avea lacrimi in ochi. I-am spus cat am putut de mult. I-am spus ca nu stiu daca sunt buna, ca am avut vise rele, ca nu glumeam cand ii povesteam ca nu inchid ochi pana in zori. I-am spus ca as vrea sa vorbim despre noaptea pe care am petrecut-o cu baietii, langa parau, si ca de cate ori adusesem vorba despre asta, mi se paruse ca ma uraste. I-am spus ca, daca nu vorbim, o sa am un vis groaznic, care o sa ma faca s acred ca acolo s-a intamplat ceva rau. Voiam sa aud din gura ei ce crede despre noaptea aceea. Trebuia sa stiu daca se gandeste ca ar trebui sa fim pedepsite, sau macar eu ar trebui, pentru ca am facut mai multe decat ea… Trebuia sa stiu!
Donna mi-a marturisit ca a crezut ca nu vorbesc cu ea fiindca sunt suparata ca nu a mers atat de departe, cu baietii, ca mine, si ca din cauza asta nu mai imi place de ea! Am intrebat-o cum putea sa-si inchipuie asa ceva cand ne-am imbratisat atat de tandru in camera, la sfarsitul aventurii, incat inca imi mai amintesc de clipa aceea, cea mai frumoasa si mai limpede din intreaga seara! Am adaugat ca mi-a fost rusine sa vorbesc despre lucrurile pe care le-am facut cu baietii, ca nu mai stiu daca ar fi trebuit sa-mi placa, asa cum mi-au placut, sau daca ar trebui sa ma simt vinovata.
Donna a spus ca a iesit din apa pentru ca nu era sigura ca facea bine ce facea, chiar daca baietii se purtau atat de frumos. Apoi a inceput sa planga, s-a uitat la mine intr-un fel foarte ciudat si a rostit ceva care ma facut sa ma simt ca de pe alta lume. Mi-a spus ca nu s-a lasat prinsa mai mult in vraja teama; eu paream, dintr-o data, foarte priceputa, iar ea nu stia nici ce sa faca, nici cum. Voia sa stie daca ma purtam asa pentru ca asa imi venea, sau daca mai fusesem si inainte cu un baiat si ea n-avusese habar.
Multa vreme, n-am stiut ce sa-i raspund. Cum adica, eram priceputa? I-am spus ca-mi amintesc ca ma simteam sexy si eram fericita fiindca baietii ma placeau si ma doreau, dar in jocul nostru ei faceau cel mai mult, eu nu.
In afara de asta ne imbatasem, si era atat de placut sa faci lucruri despre care te-ai intrebat atata vreme cum sunt… Nu m-a lasat sa continui;  mi-a impartasit faptul ca si ea se gandea la baieti. Am intrebat-o in ce fel anume, ce faceau baietii in visele ei; mi-a raspuns ca o invitau la dans, se intalnea cu ei la scoala sau o plimbau cu masina. Toti se purtau de parca Donna ar fi fost o printesa, iar noaptea veneau in patul ei mare si frumos, se asezau langa ea, vorbeau, si se sarutau si uneori faceau dragoste.
Nu-i placea insa sa mearga pana acolo, pentru ca era ceva prea grosolan, fara de restul visului. Si ea se gandeste la sex, ca la ceva foarte lent, cum se intampla in filmele sentimentale. E cate o scena filmata cu incetinitorul, se aude muzica, iar ea si baiatul aluneca unul si jurul celuilalt, incet, incet, pana cand imaginea lui ii dispare din minte. Donna a mai spus ca spera ca si visele mele sunt la fel de sexy.
O, Doamne, jurnalule, totul era bine, pana cand am inceput sa vorbim despre asta! Am fost nevoita sa-i raspund ca si visele mele erau la fel ca ale ei, si n-ar fi trebuit sa ne certam niciodata, ca-mi pare rau daca am jignit-o si ca am sa fiu mai sincera cu ea…. Singurul lucru pe care ma temeam era daca nu cumva incepuse sa ma urasca pentru ca mersesem atat de departe, in noaptea aceea. Mi-a spus ca am fost foarte curajoasa, iar daca m-am simtit bine  si mi-a facut placere, atunci a fost un lucru bun. Dar ce zici despre visele ei? Am crezut ca mor, cand am auzit ce frumoase, pline de puritate si blande sunt. De ce nu viseaza si ea cum visez eu? As fi vrut atat de mult sa gandim la fel… Toate sperantele mele depindeau de asta.
Stiu ca rostise adevarul, dupa felul cum povestea si dupa cat era de rusinata cand a pomenit despre baiatul care se aseaza in pat, langa ea. Este de necrezut cat poate fi de pura. Cred ca pe mine m-au otravit intalnirile nocturne, din padure.
As fi si eu ca Donna, sunt sigura, daca m-as juca printre copaci, in loc sa…. Ce se intampla acum…. Dar niciodata, niciodata, niciodata nu mi-am dorit ce mi se intampla!
Am vrut lucruri placute, care sa ma faca sa ma simt sexy, sa nu trebuiasca sa slujesc placerea cuiva, ci altcineva sa-mi daruiasca placerea.
As vrea sa existe un loc unde sa te poti duce si cineva sa-ti raspunda la toate intrebarile, sa-ti spuna daca faci bine sau nu. De unde sa stiu daca fac rau sau bine, cand nici nu pot sa vorbesc despre asta? Nu pot decat sa repet intruna aceleasi si aceleasi lucruri. Ma invart in cerc, si cred ca e timpul sa ma opresc.
Donna si cu mine am ramas prietene, mai tin inca enorm la ea, dar pentru mine s-au schimbat foarte multe. Nu pot gandi ca ea, nici macar nu mai pot incerca. Am sa ma gandesc la ce simt si am sa ma straduiesc sa-i fac pe oameni sa vada lumea asa cum o vad eu. As vrea sa am o tigara cu marijuana. Mi se pare ca n-am mai ras de ani si ani.
Multumesc ca m-ai ascultat.


                                                                                                                          Laura

luni, 21 februarie 2011

Jurnalul secret al Laurei Palmer - Partea 5


                                                                                                        10 noiembrie 1985

Draga jurnalule,




Azi-noapte, prima data de nu mai tin minte cand, am dormit toata noaptea. Cand m-am trezit, nici macar nu mi-am adus aminte ce-am visat, sau daca am visat. Stiu ca se spune ca visam intotdeauna, si de obicei stiu ce visez. Azi, eram la grajduri si il tesalam pe Troy, cand deodata mi-a venit in gand o adresa: River Roader 1400. asta visasem. Am stiut atunci ca trebuia sa aflu unde e si ce se intampla acolo. M-am hotarat sa o sun pe mama, sa-i spun ca ma duc cu Troy la plimbare si ma intorc repede.
Stiam, oarecum, pe unde vine, dar ca sa fiu sigura, l-am intrebat pe
Zippy. Mi-a spus ca nu era prea departe, dar nu e nimic de vazut acolo. I-am spus ca voiam sa ma plimb cu Troy intr-un  loc unde nu mai fusesem niciodata. N-am vrut sa marturisesc ca visasem adresa si voiam sa aflu daca exista. Mi-era teama ca sa nu se uite ciudat la mine…Dupa tot ce se intamplase, simteam ca nu trebuia sa spun nici asta, nimanui. Sa ramana o taina, ca si celelalte. Zippy m-a sfatuit sa fac la stanga dupa intersectia drumului de care, pentru ca altfel am sa ies intr-o sosea asfaltata, si ar fi vai de copitele si potcoavele lui Troy. I-am promis si am plecat.
Pe drum, tot felul de ganduri imi treceau prin minte si chiar am inceput sa pkang, gandindu-ma la Josh, Tim si la Rick si ca n-o sa-i mai vad, probabil, niciodata. M-am intrebat de ce nu m-a mai sunat Donna de atunci; mi-e era teama ca ar putea sa creada ceva rau despre mine si simteam ca trebuie neaparat sa vorbesc cu ea. Sper ca nu se va supara si c-o sa fim prietene si de-acum incolo.
Nu stiu ce-as face daca nu i-ar mai placea de mine. Uite, la asta ma gandeam tot timpul, si dupa fiercare gand, imi aduceam iarasi aminte de adresa si asa, fara sa stiu cand, am ajuns la benzinaria veche si parasite. Am descalecat si l-am legat pe Troy de rama de metal ce facea inconjurul pompelor si pe care mai scria inca, in dreptul fiecarei pompe, ce fel de benzina acudede. Acum, pretutindeni crestea iarba si l-am lasat pe Troy sa pasca, pana ma invarteam eu pe-acolo. M-am ridicat si, cand m-am intors cu fata la benzinarie, am vazut-o pe Doamna cu Butucul; statea linistita, cu butucul in brate, chiar sub indicatorul de lemn ,, River Roader 1400’’. Cand mi-a zambit, mi-am amintit ca, in vis, ii vasusem chipul. Multa vreme nu ne-am spus nimic. Ne uitam doar una la alta si zambeam. Nu ma simteam stanjenita; eram doar curioasa sa stiu de ce trebuia sa vin si, in clipa cand m-am gandit la asta, mi-a vorbit.
A spus: ,,Stiu ca esti curioasa sa afli ce cu locul asta si cu mine.”
Am incuviintat din cap.
 ,,Am visat ca trebuie sa ne intalnim aici sis a stam putin impreuna”, a spus ea.
Am simtit o tresarire in stomac si gura mi s-a deschis, fara sa vreau.
 ,,Uneori, am acelasi vise pe care le au si altii”, a rostit la fel de linistita. ,,Asa se intampla”.
Nu stiam, pana atunci, ca Margaret, Doamna cu Butucul, poate fi asa de draguta cu cineva. Ne-am asezat amandoua pe iarba dinainta benzinariei si mi-a spus ca stia foarte multe despre mine, lucruri iesite din comun. Mi-a spus ca nu mai fiu atat de ingrijorata. Daca o sa fiu mai atenta la lumea din jur, lucrurile acelea deosebite se vor inatmple.
Mangiia mereu butucul si tacea, plecandu-si capul la rastimpuri, ca sa-l asculte. De multe ori zambea, de parca auzea ceva placut si amuzant. Alteori ii spunea sa taca , ca si cum nu voia sa mai auda. Nu era momentul.
Ultima dara cand s-a intamplat asta, s-a intors si mi-a soptit: ,,Lucrurile nu sunt asa cum par”.
A privit in zare sic and s-a rascuit iarasi spre mine, avea o expresie de parca ar fi aflat, cu usurare, ca mai eram inca singure. Mi-a spus ca stie ca sa visez sa fiu femeie, si ca asta e bine, asa fac toate fetele. Apoi cuvintele i-au devenit de neinteles…Spunea multe despre padure si am incercar sa ascult cu atentie; aveam incredere in ea si m-am gandit ca poate stie lucruri care o sa ma ajute. Dar parca vorbea paraseste. Totusi, imi amintesc cuvintele si am sa le pun pe hartie, desi nu stiu ce inseamna. Poate am sa le pricep mai tarziu. Ce am inteles m-a facut sa ma simt foarte bine, sa simt ca nu am fost chiar tot timpul rea si ca as putea spera in continuare, fara sa-mi fie teama ca ma port ca o egoista.
Iata cate ceva din ce mi-a spus. A spus ca padurea e un loc unde inveti multe lucruri despre tine si ceilalti, dar alteori ea apartine altor fiinte, si nu oamenilor. A spus ca uneori, cei care dorm in padure afla lucruri pe care n-ar trenui sa le stie. Uneori, copiii sunt o prada… Cred ca asa a spus. Altceva?... Am incercat din rasputeri sa-mi amintesc tot. A, mi-a mai spus ca o sa stea de veghe, si ca intr-o zi oamenii o sa descopere ca ea vede tot felul de lucruri, pe care nu le uita.
A zis ca e foarte important sa nu uiti ce vezi si ce simti. Bufnitele sunt mari, uneori. Asta era! Uitasem cu desavirsire de asta: ,,Bufnitele sunt mari, uneori”. Sper sa nu insemne ca mama a povestit tuturor visul meu cu bufnita. Nu cred ca a facut-o, dar nu vad ce alt inteles ar putea avea…Si asa, stateam una langa alta si ea marmura un cantecel pe care nu l-am mai auzit niciodata si care mi s-a parut foarte frumos. Ma facea sa ma simt in siguranta, sic red ca asta voia si ea. Imi parea rau de Doamna cu Butucul, pentru ca toti ceilalti o credeau ciudata, poate nebuna. Nu e deloc asa.
Am inteles, din privirea ei, ca era indurerata, dar n-am inteles de ce decat atunci cand am ajuns acasa si mama mi-a spus ca sotul ei fusese pompier. A murit incercand sa stinga un incediu; mama zicea ca a fost groanzic: bietul om s-a impedicat de o radacina, a cazut cu fata pe carbuni aprinsi si a murit acolo. Mama mi-a mai povestit ca, inainte ca-I moara sotul, Margaret nu avea butucul.
Nu stiam nimic despre toate astea, in clipele cand stateam acolo cu ea, pe River Roader, la numarul 1400, dar cred ca nu are nici o importanta. I-am spus ca mi se pare o persoana deosebita, si ca ma bucur ca mi-am ascultat visul, pentru ca n-as fi vrut sa pierd intalnirea cu ea. I-am spus ca speram sa aiba dreptate in privinta lucrurilor iesite din comun din viata mea, si ca am sa fac asa cum ma sfatuia pentru ca vreau sa duc o viata frumoasa.
Apoi am adaugat un lucru pe care sper ca n-o sa-l istoreasca altcuiva. Nu ma asteptam sa-l rostesc si, ca sa fiu sincera, nici nu stiu cum mia venit. I-am spus ca uneori se intampla niste lucruri despre care nu stie nimeni. Se intampla in padure, cand e noapte adanca. Uneori nici nu sunt convinsa daca se intampka intr-adevar, dar alteori sunt mai sigura de ele decat ca soarele este pe cer, si asta ma inspaimanta. Mi-a aduc aminte: cand am teminat, ea s-a uitat in alta parte si am crezut ca am suparat-o. A strans in brate butucul, s-a uitat la mine si mi-a zis ca sunt frumoasa si ca multi, foarte multi ma vor iubi.
Sper sa fie asa. Sper ca intr-o si o sa ma iubeasca cineva, asa cum m-au iubit baietii, dar mai mult. Ma intreb unde e el acum, daca ar vrea sa stie unde sunt si cum arat, si daca, pana la urma, ne vom intalni. Ma intreb daca Margaret s-a gandit vreodata la sex asa, ca mine.
In drum spre casa am incercat sa fredonez cantecul ei, insa nu mi l-am putut aminti. M-am simtit grozav tot drumul pana la grajduri, apoi cu mama in masina, indreptindu-ne spre casa, si ma simt bine, chiar foarte bine, si acum. Sper ca Margaret nu se simte singura, in clipa asta. Sper ca e la fel de fericita ca mine. Ce mult mi-as dori sa-i pot spune ca va fi fericita de-acum incolo. Imi pare rau ca nu pot sa-i spun asta.



                                                                                                      Cu bine, Laura

P.S. Inca nu m-a sunat Donna.


    


                          SA ASCULTATI PADUREA
                                                                                              10 noiembrie1985



Copacii au suflete, cred
Suflete care cresc si se schimba
Fiercare frunza, fara zgomot
Povesteste lucruri nevazute de nimeni
Dar oamenii nu asculta
Nu-si pierd vremea gandindu-se ca, poate,
Copacii vad ce se intampla
Si felul in care fosnesc
E un semn ca ar vrea sa vorbeasca.

Poate au incercat sa sopteasca
In palma cuiva
Despre o fetita
Despre locul deschis proaspat in ea
Ca o gura, noua si mica
Dar nimeni nu crede sau, poate, nu-i pasa
Copacul stie
Ca s-a intamplat ceva foarte rau
Ar vrea sa vorbeasca despre tristetea lui
El, care a vazut atatea nopti.
Cred ca oamenii
Ar trebui sa intre adanc in padure
Si sa asculte cu atentie
Glasurile frunzelor.
Sa cerceteze micile harti
Din urme de pasi si uneori din pete
Sa vada ca frunzele
Au forma de lacrimi
Sa ia aminte la desenul acelor cazute pe jos
Trebuie sa existe semen
Care sa-i aduca
La cel care a deschis
Lacul din mine.

E tarziu, si in noaptea asta el a venit. Nu cred ca Doamna cu Butucul vorbea despre adevarata Laura Palmer.